Despre carte: an / Lucru uimitor! Pe de o parte, dorim cu pasiune să prelungim viața: atât a noastră, cât și a celor dragi. Pe de altă parte, nu vrem viața veșnică. Suntem de acord să murim. Nu, nu acum, dar într-o zi mai târziu - suntem de acord necondiționat. Ne supunem inevitabilității. Și, mai mult, întreaga noastră ființă este chiar indignată din interior când vine vorba de nemurirea trupului, mai ales când, dintr-o dată, se ajunge la nemurirea totală pentru toată lumea. Încă putem vorbi despre asta, dăm frâu liber viselor noastre, dar nu vom face nemurirea cu propriile mâini. Dacă unii dintre noi nu se străduiesc să ne dea tuturor acest dar al nemuririi. Unii dintre noi lucrăm la întrebare, studiem corpul, explorăm posibilitățile. Dar nu avem nevoie de un astfel de cadou. De obicei, în literatură, nemurirea este prezentată ca un fenomen de coșmar, o pedeapsă atât pentru purtător, cât și pentru cei din jur. În cel mai bun caz, nemurirea pur și simplu nu este necesară. Totuși, ei spun că undeva există cărți în care personaje nemuritoare apar într-o lumină neobișnuită - sunt amabile și pline de viață, nemurirea în sine este atractivă și chiar este necesară pentru ceva. Nu am întâlnit niciodată astfel de cărți. Dacă în cărți nemurirea nu este rea, atunci în cea mai mare parte o astfel de nemurire nu este pentru toată lumea, ci pentru unii. Și această nemurire este necesară ca un fel de instrument specific pentru a atinge un obiectiv ciudat, de exemplu, pentru zborul în spațiu al unui individ către o stea îndepărtată. Este greu să iei în serios o asemenea nemurire. Cartea „You Can’t Remain Human”, mi se pare, iese în evidență tocmai prin două puncte: „nemurirea este necesară pentru toată lumea fără excepție” și „nemurirea este serioasă, nu este o glumă sau distracție, ci o necesitate”. Am încercat să adun toate obiecțiile și preocupările noastre cu privire la nemurire. Mi-am permis să visez cu ochii deschiși la valorile diferitelor comunități nemuritoare, structura lor și sarcinile nemuritorilor. Am încercat să fac un argument „pro-nemurire” (durata de viață scurtă și limitată duce la o cultură a oaspeților iresponsabili) și să-l pun cu un argument „anti-nemurire” (lipsa de precedent și de oportunitate). Atingerea nemuririi universale este o sarcină prioritară, la care trebuie să lucrăm cu toții. Dar nu vrem și nu vom renunța la toate „treburile noastre importante” și, suflecându-ne mânecile, luăm nemurirea universală. Aceasta este cultura noastră. Nici măcar nu ne vom da votul pentru ceva important și serios în această direcție. De exemplu, nu vom vota pentru o petiție adresată președintelui prin care să-i ceară să formeze un minister cu privire la metodele de întinerire. Asemenea acțiuni ni se par sălbatice. Despre asta este cartea. Ca experiment, am postat o petiție similară pe site-ul web change.org și am putut anunța zeci de mii de oameni despre aceasta. Petiția a strâns doar aproximativ o sută de semnături. Doar un procent este pentru. Acest experiment, în opinia mea, indică faptul că nu ne vom gândi niciodată serios la nemurire. Iar motivul pentru aceasta este inevitabilitatea evidentă a morții. Nici măcar nu suntem convinși că organisme nemuritoare există în natură, că problema este fundamental rezolvabilă, că nemurirea pentru corpul uman este teoretic realizabilă. Amândoi nu vrem nemurirea și o dorim: ne este frică. Cu stima, François Marie Delaunay.